User menu

Campioni la ei acasă! Echipa SPPS - învingătoare absolută a Campionatului Mondial „Bodyguard-2017”!

În seara zilei de ieri, 19 septembrie 2017, în sala de conferințe a hotelului „Institutul Muncii” a avut loc ceremonia festivă dedicată închiderii Campionatului Mondial Bodyguard-2017, ediția a VIII-a. Evenimentul a fost organizat de către Federația Internațională Bodyguard, sub egida Serviciului de Protecție și Pază de Stat.

În debutul său, directorul interimar al SPPS a felicitat toți bodyguarzii pentru participarea la acest concurs, și, nu în ultimul rând, pentru performanțele obținute, „Vă doresc tuturor și în continuare succese și realizări în activitatea de serviciu. Să creșteți și să vă dezvoltați profesional pentru că de acest lucru depinde siguranța demnitarilor și liniștea în societățile noastre”

La fel, colonelul Anatolie Golea a adresat cuvinte de mulțumire și membrilor Federației Internaționale Bodyguard, în special, dlui Vaculenco Vasilii, Prim-vicepreședinte al Federației Internaționale Bodyguard, dar și dlui Leonid Kucereaviy, secretar general al IBF, pentru acordarea asistenței la organizarea Campionatului prenotat.

La final, Anatolie Golea a felicitat ofițerii SPPS pentru titlul de învingători punctând „Știm că ați muncit mult pentru a obține acest rezultat. Cu resurse limitate, dar cu mult entuziasm și dragoste de profesie, ați reușit să fiți înaintea tuturor”.

Prezent la eveniment, fondatorul și directorul general al companiei Videosecurity-sponsor general al Campionatului Mondial, a specificat că „Ne mândrim pentru faptul că echipa de gărzi de corp din Moldova ocupă regular locurile premiante la campionatele internaționale. A deveni sponsor al Campionatului Internațional „Bodyguard-2017” este o onoare pentru compania noastră”, a opinat Vladislav Papanaga.

Menționăm că din cele 8 probe incluse în campionat, echipa Serviciului de Protecție și Pază de Stat a obținut întâietate la 3 dintre acestea, calificându-se detașat în clasamentul general. Locul II i-a revenit Serviciului de Securitate a Președintelui Republicii Belarus, iar pe locul III s-a clasat Serviciul Special de Protecție de Stat al Georgiei.  

Campionatul a întrunit 19 echipe din 18 state, printre care: Austria, Azerbaidjan, Bulgaria, Belarus, China, Croația, Georgia, Israel, Iordania, Kazahstan, Letonia, Serbia, Slovacia, Statul Qatar, România, Republica Moldova, Ucraina și Ungaria.

Programul competiției a cuprins întreg spectrul de activități relevante protecției fizice, și anume: tehnici de însoţire a persoanelor protejate cu aplicarea procedeelor de acoperire fizică; demonstrarea elementelor de luptă corp la corp; efectuarea tragerii din arma de foc în timpul însoţirii persoanei protejate; exerciţii de tragere din arma de foc din diverse poziţii; efectuarea tragerii din arma de foc din automobil; identificarea substanțelor explozive în automobil, acordarea primului ajutor medical persoanelor protejate.

La final, învingătorilor le-au fost înmânate cupe și medalii, iar participanților diplome de onoare.

20 septembrie 2017

Serviciul cooperare internațională și relații cu publicul