User menu

Fortificarea capacităților instituționale - pe agenda conducerii SPPS

În contextul fortificării capacităților instituționale și operaționale, astăzi, 20 februarie 2017, directorul interimar al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Anatolie Golea a avut o întrevedere cu Consulul Ambasadei Ungariei în Republica Moldova,  Gyula Levente Sass.

Agenda discuțiilor s-a poziționat pe identificarea și stabilirea priorităților instituționale de cooperare, cu posibilitatea ulterioară a dezvoltării unui parteneriat pe segmentul dezvoltării profesionale.

Părțile au avut un dialog deschis, stabilind necesitatea unei viitoare conlucrări pe domeniile ce vizează activitatea Serviciului. La finalul întrevederii, reprezentantul Ambasadei Ungariei la Chișinău a apreciat înalt schimbul de opinii, exprimându-și disponibilitatea de a sprijini inițiativele de dezvoltare ale Serviciului de Protecție și Pază de Stat.

20 februarie 2017

Serviciul cooperare internațională și relații cu publicul