User menu

Vizita de lucru a conducerii SPPS în Spania

În perioada 11-14 decembrie curent, conducerea SPPS a întreprins o vizită de lucru la Poliția Națională din Spania.

Scopul vizitei a fost familiarizarea cu structura, formele de organizare și practicile în domeniul protecției demnitarilor din Regatul Spaniei, precum și stabilirea unor relații de cooperare durabile și în ascensiune pe viitor.

Pe parcursul celor 3 zile, delegația SPPS a făcut cunoștință cu formele și metodele de lucru din cadrul Departamentului de Securitate al Prim-ministrului, Comisariatului Special de Protecție al Senatului, Comisariatului Special de Protecție al Congresului și Unității de Protecție Centrală din Regatul Spaniei.

Totodată, directorul interimar al SPPS Anatolie Golea, a avut o întrevedere cu ambasadoarea Republicii Moldova în Regatul Spaniei Violeta Agrici. În cadrul discuției ambele părți au salutat importanța cooperării în domeniul protecției demnitarilor de stat, întru asigurarea unui climat de siguranță atât în țările de referință, cât și în regiune.

Menționăm că vizita de lucru a fost efectuată în contextul Programului General de Cooperare Polițienească și Asistență Tehnică Internațională a Poliției Naționale din Spania.

17 decembrie 2018

Biroul relații cu publicul